Ecclesia – definiţie, metafore şi diferenţe între ea şi familie şi Împărăţie – Aurel Munteanu

Ecclesia – definiţie, metafore şi diferenţe între ea şi familie şi Împărăţie

l. Definire natură (ecclesie) – trebuie să se poată aduna, verbul ekklesiazo – a te aduna în urma unei convocări (de studiat: Biserica: universală sau locală de Raul)
i. Etimologie
ii. Sensuri în antichitate
iii. Biserică = Basilica basileia/ecclesia
1. diferenţe

m. Toate versetele care vorbesc despre ecclesie se referă la un corp vizibil, local (concret în timp şi spaţiu) (de studiat: Biserica: universală sau locală de Raul)
i. Analiză versete

n. Termenul ecclesie confundat cu familia sau cu împărăţia
i. Ecclesia comparată cu familia şi cu împărăţia.
ii. Evanghelia Împărăţiei, nu a adunării
iii. Originea şi evoluţia conceptului de biserică universală (articolul lui Thomas Strouse)
l. Definire natură (ecclesie) – trebuie să se poată aduna, verbul ekklesiazo – a te aduna în urma unei convocări (de studiat: Biserica: universală sau locală de Raul)

Introducere
Există astăzi o confuzie generală cu privire la conceptul de adunare sau biserică. Aceasta este considerată a fi universală invizibilă, vizibilă, mondială, naţională, regională, denominaţională (Exemplu Biserica Reformată) şi locală. Unii cred într-un sens dublu sau chiar triplu al bisericii (biserică universală compusă din toţi cei mântuiţi, biserică mondială compusă din toţi cei mântuiţi de pe tot pământul din acest moment şi biserica locală). De unde vine confuzia? Din Scriptură? Oferă ea mai multe sensuri pentru acest cuvânt şi rămâne noi să vedem care este sensul adevărat dintr-un pasaj? Nu, confuzia nu provine din Scriptură, ci este creată de teologi. Ei sunt cei care dau mai multe sensuri cuvântului ecclesia, ca să se potrivească cu propriile lor teologii. Vom vedea că în Scriptură şi în izvoarele neinspirate cuvântul are un singur sens.
i. Etimologie
Pentru a înţelege sensul cuvântului tradus prin „biserică”, să privim la originalul său grecesc. Cuvântul este „ekklesia” şi provine din verbul „kaleo” – a chema, şi particula „ek” – din, de la, dintre. Cei astfel chemaţi afară se numeau „ekklestoi”. Ekklesia, deci, era strângerea acestor ekklestoi, a celor chemaţi de la treburile lor, a celor convocaţi. Lexicoanele şi dicţionarele greceşti sunt unanime în privinţa sensului cuvântului „ekklesia”:
Lexiconul grecesc, Thayer – „o strângere de cetăţeni chemaţi de la casele lor într-un loc public; o adunare”
Lexicon grecesc, Lidell şi Scott – „o adunare de cetăţeni strânsă de un convocator, corpul legislativ.”
Dicţionar grec-român, Bărnuţ, Hubert, Kovacs – „O adunare a unui grup de oameni chemaţi de la casele lor într-un loc public; întrunire a unui grup de oameni [pentru un anumit scop]; adunarea lui Israel; adunarea unui grup de creştini pentru închinare, biserică, congregaţie”
De la substantivul „ekklesia” s-a format verbul „ekklesiazo”, care înseamnă „a se aduna, a se strânge în urma unei convocări”. Este evident, deci, că dacă ekklesiazo înseamnă a se strânge într-un loc, ekklesia este strângerea respectivă, nu o mulţime neadunată. Ideea de strângere, de întrunire este prezentă peste tot unde apare cuvântul ecclesia în Septuaginta, la fel cum este prezentă în toate izvoarele greceşti, şi termenul nu este folosit niciodată pentru o mulţime neadunată, ci întotdeauna pentru „adunare, congregaţie organizată”.
Cornilescu, alături de mulţi alţi translatori, este inconsecvent în traducerea cuvântului ecclesia, deoarece atunci când se referă la ecclesia lui Israel sau la ecclesia oraşului Efes îl traduce prin „adunare”, iar când se referă la ecclesia creştină îl traduce de cele mai multe ori prin „biserică”. Consecvenţa cere ca ecclesia să fie tradusă peste tot prin acelaşi cuvânt. Ori folosim peste tot cuvântul „biserică” şi atunci vorbim despre biserica lui Israel din pustiu şi despre biserica oraşului Efes care au strigat până nu au mai putut „Mare este Diana efesenilor”, ori folosim peste tot cuvântul „adunare”, şi vom vorbi despre adunarea din Ierusalim, din Antiohia, din Corint, din casa lui Gaius, etc.
Dar de unde vine cuvântul biserică, cel folosit atât de des pentru a traduce termenul ecclesia? Cuvântul „biserică”, sau arhaismul său „băsearecă”, provin din latinescul „bazilica”. Bazilica are la origine cuvântul grecesc „bazilike”, şi înseamnă sală a basileii, a regatului. Bazilica în Roma antică era o clădire în care se desfăşurau treburile oficiale ale Imperiului. În bazilici aveau loc adunări publice, întruniri ale Senatului sau judecăţi. Abia după împăratul Constantin termenul a fost întrebuinţat pentru clădirile creştine.
Aşadar, cuvântul „biserică” este traducerea termenului grecesc care înseamnă clădire a Împărăţiei, acesta fiind înţelesul primar al cuvântului românesc. Atunci când teologii ortodocşi definesc biserica drept „locaş de comuniune si închinare”, din punct de vedere lingvistic ei au dreptate, deoarece biserica/bazilica este exact un astfel de locaş. Aşadar, este corect să se spună „intru în biserică”, însemnând „intru într-o clădire”. Dacă la început baptiştii au respins acest cuvânt folosind pentru locaşurile lor de întrunire numele „casă de rugăciune”, iar pentru strângerea lor cuvântul „adunare”, acum ei atribuie atât clădirilor cât şi strângerii numele de biserică.
Din moment ce cuvântul „biserică” are la origine un cuvânt grecesc, am putea presupune că acest cuvânt este întâlnit în Noul Testament grecesc oridecâteori citim despre „Biserică”. Dar deşi cuvântul Biserică apare de peste 100 de ori în traducerea Cornilescu, cuvântul „bazilike” nu apare niciodată în NT grecesc, iar „basileia” este întotdeauna tradus prin Împărăţie, niciodată prin Biserică. Putea cineva, în Grecia antică, să confunde o ecclesia cu o bazilike? Nici pomeneală! De ce se confundă termenii astăzi? Datorită confuziei teologice dintre ecclesia şi basileia, dintre Adunare şi Împărăţie.
Mai mult, din substantivul ekklesia avem verbul ekklesiazo. Îl întâlnim des în Septuaginta, şi este tradus prin „strânge întreaga adunare”, „cheamă adunarea” „adună poporul” (Lev. 8:3; Num. 20:8; Deut. 4:10). Rezultatul convocării, verbul la timpul trecut, exekklesiazo este tradus prin „adunarea s-a strâns” (Levitic, 8:4). Dacă verbul care provine din ecclesia se traduce prin a strânge, a aduna, a chema la un loc, atunci care este substantivul pentru ecclesia? Adunare, strângere, congregaţie. Relaţia dintre substantiv şi verb merge perfect în limba română dacă traducem ecclesia prin adunare. Cum sună substantivul „biserică” dacă este făcut verb? „A biserici”. Nu merge. De ce? Ar trebui să meargă dacă ar fi traducerea corectă. Dar nu este. Traducerea corectă pentru ecclesia este adunare sau congregaţie, şi implică întotdeauna o localizare şi capacitate de strângere. Ecclesia nu înseamnă o clădire, o bazilike a Regatului, nu este acelaşi lucru cu basileia, Regatul însuşi, nu înseamnă mulţimea celor chemaţi, dar neadunaţi (ekklestoi). În toată literatura clasică grecească şi în Septuaginta cuvântul ecclesia înseamnă un singur lucru: strângerea lor la un loc, întrunirea celor chemaţi, adunarea lor laolaltă pentru a îndeplini anumite funcţii. Dacă o masă de oameni nu se pot aduna, ei nu pot fi o ecclesie.
Oare dă Domnul un sens cu totul nou cuvântului ekklesia în Noul Testament, diferit de uzanţa comună şi obişnuită de până atunci. Aşa susţin apărătorii conceptului de biserică universală, fie vizibilă, fie invizibilă. Dacă cuvântul este folosit în sensul lui comun, atunci doctrina bisericii universale, ca masă de oameni neadunată şi incapabilă să se adune pe pământ trebuie respinsă ca o invenţie omenească. Să vedem, deci, cum este folosit termenul ecclesia în Noul Testament.

Uzanţa Ekklesiei în Noul Testament
Cuvântul „ecclesia” apare în versiunea Cornilescu de 116 ori. De 108 ori este tradus „Biserică” şi de 8 ori „adunare”.
Întrebuinţări necreştine:
Fapte, 19:32, 39, 41 – „Unii strigau una, alţii alta, căci adunarea era în învălmăşeală, şi cei mai mulţi nici nu ştiau pentru ce se adunaseră.” Ekklesia aici este tradusă „adunare”, chiar şi de cei care traduc peste tot „biserică”.
În Fapte 7:38, termenul ecclesia este aplicat adunării lui Israel. În Septuaginta „adunarea lui Israel” este tradusă tot aşa, ecclesia. „El este acela care, în adunarea israeliţilor din pustiu, cu îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai şi cu părinţii noştri, a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă.”
Faptul că în context necreştin, ecclesia este tradus prin „adunare”, iar în context creştin prin „biserică” trebuie să ne sară în ochi. De ce se face această discriminare? Oare să fie această greşeală intenţionată? În lumea protestantă, cea mai celebră traducere a Bibliei este Traducerea King James. Traducerea anterioară ei, făcută de Tyndale, populară în rândul maselor, traducea ecclesia prin „congregaţie”. Dar Regele James a dat următoarea poruncă traducătorilor: „Vechile cuvinte ecleziastice trebuie păstrate; cum ar fi cuvântul biserică, a nu fi tradus prin congregaţie, etc.” Traducătorii scriu în introducere: „am evitat scrupulozitatea Puritanilor, care evită vechile cuvinte ecleziastice şi folosesc altele, ca atunci când înlocuiesc botezul cu spălarea sau biserica cu congregaţia.” De ce trebuiau păstrate vechile cuvinte ecleziastice? Pentru că erau corecte? Nu, ci pentru că ele apărau poziţia lor teologică. Şi Anglicanii, Catolicii şi Ortodocşii cred în teoria imperială a Ecclesiei şi susţin că aceasta este o Împărăţie, un imperiu mondial, condus de un cap vizibil. Prin urmare, este de înţeles că vor căuta un termen care va identifica ecclesia cu basileia. (În limbile germanice şi slave, termenul folosit ca traducere pentru ecclesia este derivat din grecescul kuriakon, al Domnului, şi se referă la casă sau la clădire a Lui).
Dar în ciuda prejudecăţilor translatorilor şi a agendei unora dintre ei, sensul cuvântului tradus prin „biserică” se poate vedea clar atunci când ne uităm la uzanţa sa.
Pluralul
De 36 de ori în Cornilescu, cuvântul este folosit la plural. „Biserici”, „Adunări”. Conceptul de Biserică universală, vizibilă sau invizibilă nu permite o astfel de utilizare. Nu putem vorbi de Bisericile universale, ci de una singură. Deci, când întâlnim pluralul, sensul este evident de adunare locală. „Toate Bisericile lui Cristos vă trimit sănătate” (Rom. 16:16); „Rânduiala pe care am aşezat-o în toate Bisericile” (1 Cor. 7:17); „…În toate Bisericile sfinţilor.” (1 Cor. 14:33) – Observăm din versetele de mai sus că Pavel nu foloseşte singularul pentru a desemna agregatul bisericilor. Nu spune „toată Biserica”, referindu-se la totalitatea adunărilor locale. El nu crede în Biserica universală vizibilă, în care fiecare congregaţie este o parte a întregului (ca o spiţă dintr-o roată), ci pentru el fiecare adunare este o ecclesia completă. Termenul este folosit la plural şi pentru a desemna mai multe biserici dintr-o anumită regiune: „Bisericile din Asia”, „Bisericile din Galatia”. Aceasta anulează ideea de Biserică universală, naţională sau provincială.

Ce desemnează ecclesia la singular? De 43 de ori se referă la o adunare specifică, dintr-un anumit loc, cum ar fi Adunarea din Ierusalim, din Antiohia, din Corint, etc. De 3 ori ecclesia apare în contextul adunării laolaltă: „Un an întreg au luat parte la adunările bisericii” (Fapte 11:26); „au adunat biserica şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei” (Fapte, 14:27); „aud că, atunci când veniţi la adunare, între voi sunt dezbinări” (1 Cor. 11:18). Este evident că ideea de Biserică universală, atât vizibilă cât şi invizibilă iese din discuţie, de vreme ce o Biserică universală, fie vizibilă (formată din toate congregaţiile) sau invizibilă (formată din toţi aleşii din toate timpurile) nu se poate aduna laolaltă pe pământ.
De 3 ori cuvântul apare în sensul de întreaga adunare. La ce vă gândiţi când spun „întreaga Biserică”? La totalitatea aleşilor, din toate timpurile? Iată la ce se referă Scriptura când foloseşte această expresie:

Fapte 15:22: „Atunci apostolii şi presbiterii şi întreaga biserică au găsit cu cale…” –
biserica locală din Ierusalim
I Cor. 14:23 – „Deci, dacă toată biserica s-ar aduna la un loc, şi toţi ar vorbi în alte limbi, şi ar intra şi dintre cei fără daruri, sau necredincioşi, n-ar zice ei că sunteţi nebuni?” – Biserica de aici se putea aduna toată! Era adunarea locală a Bisericii din Corint.
Romani 16:23: „Gaius, gazda mea şi a întregii biserici, vă salută.” – ar putea toţi aleşii din toate timpurile să încapă în casa lui Gaius? Dar toţi credincioşii din toate congregaţiile de pe pământ?
În 97 din 115 utilizări, adică în 84 % din cazuri, sensul ecclesiei este cel original, acela de adunare locală, organizată. Din pasajele studiate până acum (84% dintre utilizări) biserica creştină este o adunare, o strângere într-un anumit loc a celor ce mărturisesc credinţa în Isus şi sunt botezaţi în această credinţă. Această biserică se poate strânge toată la un loc, cu regularitate, are o rânduială, poate lua decizii, poate oferi daruri, poate fi împovărată, poate fi persecutată, poate trimite şi primi oameni, mesaje şi învăţătură, poate creşte şi se poate zidi, are nevoie de îngrijire. Este numită „Biserica lui Dumnezeu”, „a Domnului”, „a lui Cristos”. Toate acestea descriu o biserică locală, iar expresii ca „întreaga Biserică”, „toată Biserica” se referă numai la membrii ei. Mai multe astfel de grupuri care se întrunesc sunt prezentate ca „biserici”, niciodată „Biserica”.
Să privim şi spre restul pasajelor unde apare cuvântul ecclesia la singular. Ne învaţă ele un sens nou, mistic al termenului cu care atât lumea evreiască cât şi cea grecească era atât de familiară?
Sensul generic
O parte din versete vorbesc despre adunare în sens generic. Ce înseamnă sens generic? Înseamnă că singularul se foloseşte pentru plural. Este ceva obişnuit atunci când vorbim despre definiţii. Spunem „leul este regele animalelor” sau „automobilul nu mai este un lux, ci o necesitate”. Ne gândim la un leu universal, mistic sau la o maşină universală, invizibilă? Bineînţeles că nu. Ne gândim la fiecare leu în parte, la fiecare maşină în parte.
Acest stil de formulare îl întâlnim şi pe paginile Scripturii. Domnul Isus spune: „robul nu este mai mare decât domnul său”. „Robul” şi „domnul” sunt folosiţi în sens generic. Când definiţia este aplicată în realitate, se referă la fiecare rob şi fiecare domn. La fel stau lucrurile cu ecclesia. Domnul spune: „Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii; şi dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.” (Matei, 18:17). Cuvântul apare la singular, dar nu se poate referi la o singură Biserică, universală invizibilă. Conform definiţiei date de apărătorii acestui concept, nimeni nu poate fi exclus din această Biserică. Iar contextul tocmai despre aceasta vorbeşte.
Alte utilizări ale ecclesiei în sens generic: „este ruşine pentru o femeie să vorbească în Biserică” – adică în orice adunare; „bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este Capul Bisericii” – nu ne gândim la o soţie universală, ci la fiecare soţie. Fiecare adunare îl are ca şi Cap pe Cristos.

Sensul instituţional.
Dar mai există un sens de care trebuie să fim conştienţi. Acesta se numeşte sens instituţional. Accentul cade aici pe membrul original sau părinte şi pe legătura celorlalţi membri cu acesta. În privinţa ecclesiei, ceea ce este valabil pentru prima nu este în mod necesar valabil şi pentru descendentele ei, ca în cazul sensului generic. Exemplu: Şcoala românească este întemeiată de Gheorghe Lazăr. Este ridicol să ne gândim că Gh. Lazăr a întemeiat o şcoală universală. De asemenea, este evident că sensul generic, aplicabil tuturor şcolilor româneşti, nu are sens, căci Gheorghe Lazăr nu a întemeiat fiecare şcoală românească în parte. Este adevărat că şcoala generală nr. 1 din Bocşa îi datorează existenţa lui Gheorghe Lazăr, dar el nu a întemeiat-o direct. El a întemeiat şcoala românească ca instituţie, întemeind prima şcoală. Cei educaţi în acea şcoală i-au dus lucrarea mai departe, întemeind alte şcoli româneşti, şi tot aşa până s-a întemeiat şcoala generală nr. 1 din Bocşa. Dar toate şcolile româneşti individuale, privite în sens instituţional au un singur fondator: Gheorghe Lazăr.
La fel este şi cu ecclesia, cu adunarea lui Cristos. Când citim că „Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, prooroci, etc.” nu înseamnă că fiecare adunare individuală a avut apostoli. Ştim că adunarea din Filipi nu a avut, căci Pavel li se adresează „către toţi sfinţii în Hristos Isus care sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii” (Filipeni, 1:1). Nu toate adunările aveau apostoli, dar prima întemeiată a avut, cu siguranţă. În sens instituţional, Adunarea stă pe „temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Cristos.” Adunarea noastră nu are apostoli, la fel ca cei 12, nu a fost întemeiată în mod direct de Cristos, dar fiindcă descinde din adunarea întemeiată de El, este aceeaşi instituţie şi se poate spune despre ea, la fel ca despre adunarea din Efes, că stă pe temelia apostolilor. Prima Adunare a fost organizaţia-părinte din care se trag toate celelalte adunări. Toate au aceeaşi origine, şi au fost zidite pe aceeaşi temelie, au fundaţia comună a apostolilor şi profeţilor.
Tot în sens instituţional trebuie interpretat şi versetul din Matei, 16:18, unde apare pentru prima dată cuvântul „ecclesia”. „…pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” Termenul ecclesia nu se referă la o biserică universală care se tot construieşte de două mii de ani încoace şi care nu s-a adunat niciodată. Nu este nici sensul generic al ecclesiei, căci Cristos nu zideşte fiecare adunare locală în parte. El a zidit prima adunare, a creat o instituţie căreia i-a promis o existenţă continuă până va veni El. Acea adunare a pierit, dar nu înainte de a da naştere altor adunări de acelaşi fel. Nici una din adunările din Noul Testament nu mai există astăzi. Mii de alte adunări de-a lungul timpului, descinzând din prima, au existat o vreme apoi au murit, fie datorită persecuţiei, fie datorită apostaziei. Dar adunarea fondată de Cristos există şi astăzi, ca instituţie, prin reprezentantele ei autorizate.
În ce sens spunem că Adunarea este instituţie sau organizaţie? Nu ne referim la o structură ierarhică, la o organizaţie gen corporaţie. Vorbim despre adunare ca instituţie în acelaşi fel în care vorbim despre instituţia familiei. Adunarea este un organism, dar nu poate exista organism fără organizare. Chiar şi cel mai simplă formă de viaţă are nevoie de o formă de organizare. Forma de organizare a adunării, legile pe care le respectă şi funcţiile pe care le îndeplineşte o fac, o organizaţie. Prezenţa şi conducerea Duhului lui Cristos o fac un organism viu.
Utilizarea termenului „ecclesia” în Noul Testament este normală, potrivit uzanţei generale a vremii. Nu există nici un sens nou, mistic pentru ecclesia, nu este niciodată confundată cu basileia, cu Împărăţia, ci se referă întotdeauna la o strângere locală. Mai avem încă un aspect de urmărit înainte de a trage concluzia finală, şi anume metaforele prin care este reprezentată adunarea.
Ekklesia in metafore :
Definitie :
Metafora este o figură de stil realizată printr-o comparaţie subînţeleasă, în care un cuvânt este înlocuit cu cuvântul-imagine din comparaţie
(ex: Cetate tare-i Dumnezeu. În sensul propriu, Dumnezeu nu este o cetate cu ziduri,
creneluri şi porţi, dar poate fi asemănat sau comparat cu o cetate. Dar fiindcă nu există
termeni care caracterizează comparaţia („ca”, „asemenea”), afirmaţia de mai sus nu este
o comparaţie, ci o metaforă).

Toate metaforele isi pierd orice sens cand sunt aplicate conceptului de biserica universala vizibila sau invizibila .
Ex. : Ekklesia comparata cu o cladire :
4. Efeseni 2:21 – „În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu
sfânt în Domnul.”

Ex. : Ekklesia comparata cu un Templu :
Efeseni 2:21 – „În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu
sfânt în Domnul.”
Ex. : Ekklesia comparata cu o casa :
1 Pet. 2:5 – „Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.”
Această metaforă nu se poate referi la o biserică universală, deoarece pietrele vii sunt zidite împreună, una alături de alta. Materialele nu sunt dispersate, ci sunt aduse împreună. Dacă avem materiale dispersate în timp şi spaţiu, care nu s-au întâlnit niciodată, nu le putem considera ca alcătuind în prezent o clădire. Această metaforă se potriveşte doar unei adunări particulare. Fiecare astfel de adunare este o clădire vie, o locuinţă a lui Dumnezeu.
Ex. : Ekklesia comparata cu un trup uman :
Aceasta este una din cele mai populare metafore care desemnează Biserica, dar în acelaşi timp una din cele mai neînţelese. Există 12 pasaje care vorbesc despre ecclesie ca trup, iar acestea se încadrează în 2 categorii:
1. Metafora trupului subliniază relaţia membrelor unele cu altele (Rom. 12:4, 5; 1 Cor. 10:17; 12:12-27; Ef. 3:6; 4:4, Col.3:15);
2. Metafora trupului subliniază relaţia acestuia cu Cristos (Ef. 1:23; 4:15, 16; 5:23, 30; Col. 1:18, 24; 2:19). Aceasta nu înseamnă că sunt două metafore distincte, pentru că atunci când metafora se referă la relaţia membrelor unele cu altele, căpetenia lui Cristos asupra trupului este subînţeleasă şi invers.
Principalul motiv pentru care adunarea este comparată cu un trup se găseşte în expresia: „fiecare în parte suntem mădulare unii altora”.
În primul rând, metafora aleasă, „trup”, un substantiv concret, arată caracterul vizibil al adunării. Dacă este corp, este vizibil. Dacă adunarea ar fi fost invizibilă, ar fi trebuit aleasă o altă metaforă, un cuvânt abstract (suflet, spirit).
Trupul omenesc implică o localizare în timp şi spaţiu. Nu putem concepe un trup omenesc universal, care transcede timpul şi spaţiul. Nu ne putem gândi nici la un trup mondial, ale cărui membre sunt răspândite pe toată faţa pământului. Oare dacă o ureche este în America, o mână în Australia, un picior în România, o gură a murit deja şi un ochi nu s-a născut încă, putem afirma că această mulţime de membre formează un trup în prezent?
Ex. : Ekklesia comparata cu o Turma mica :
„Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia.” – Luca 12:32.
Turma este o metaforă concretă, care implică strângere. Dacă o oaie este pe un deal, alta pe un alt deal, una peste ocean, alta a murit iar alta nu s-a născut încă, nu putem spune că toate acestea formează o turmă. O turmă înseamnă mai multe oi strânse la un loc. Deci, metafora nu poate desemna decât o adunare locală.
Ex. : Ekklesia comparata cu o Mireasa :
„Cine are mireasă, este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui: şi această bucurie, care este a mea, este deplină” (Ioan 3:29).
Metafora Miresei are rolul de a învăţa în primul rând separarea, sfinţenia, curăţia. Conform definiţiei, biserica universală este compusă dintr-o mulţime de oameni care se fac vinovaţi de adulter spiritual (compromis religios sau politic – alianţă cu statul). Prin urmare, o astfel de biserică universală nu este o fecioară curată, nu a rămas credincioasă Mirelui ei. Metafora se aplică acum, pe pământ, fiecărei adunări care perseverează în sfinţenie, care este fidelă lui Cristos şi care se păstrează curată pentru Mirele ei. Relaţia dintre Mireasa glorificată, soţia Mielului şi Mireasa de pe pământ este aceea că singura reprezentare actuală a acelei Mirese glorificate, fără pată şi zbârcitură este adunarea particulară. Acea Mireasă va fi compusă doar din membrii acestor adunări, care s-au păstrat curaţi cât au trăit pe pământ.

n. Termenul ecclesie confundat cu familia sau cu împărăţia
i. Ecclesia comparată cu familia şi cu împărăţia.
b. Observati urmatoarele contraste dintre Biserica si Imparatie:
1. Adunarea este o strângere – Imparatia este domeniul sau sfera de autoritate a împaratului.
2. Ca strângere, adunarea este in mod necesar locala – Imparatia consta din toti cei nascuti din nou la un moment dat de pe intreg pamantul, sau în aspectul exterior, din toţi cei ce mărturisesc supunere faţă de Regele Isus.
3. Despre Adunare se spune ca este ceva ce urma sa fie si era zidita – la imparatie nu se refera niciodata in acesti termeni
4. Cristos a spus: „spune-l Bisericii” (Mat. 18:17), pentru că cineva poate veni înaintea ei, dar nimeni nu îşi poate susţine o cauză înaintea Împaratiei.
5. Adunarea este numita un trup (Ef. 1:22, 23; Col. 1:18; 1 Cor. 12:27) – dar Imparatia nu este niciodata numita sau asemanata cu un trup.
6. Adunarea este o democratie sub Cristos Capul – Imparatia este o monarhie.
7. Adunarea este o institutie specific nou testamentara – Imparatia a avut o existenta vechi testamentala nationala, in prezent are o existenta spirituala, si va avea o existenta viitoare, separata de Biserica, atunci cand Israelul va fi restaurat.
8. Adunarea este organizata ca vizibila, avand lucratori alesi – Imparatia nu este nici vizibila, nici nu are lucratori alesi.
9. Imparatia se predica si odata, s-a anuntat ca fiind „aproape” – dar un asemenea limbaj nu se foloseste despre Adunare
10. Adunarea trebuie sa exercite disciplina, si uneori sa excluda membrii, datorita pacatelor de care nu se pocaiesc, dar nu se face asa ceva in Imparatie – de fapt, opusul este afirmat in pilda zizaniei (Mat. 13:24-30).
11. Adunarea este ilustrata ca Mireasa lui Cristos si va fi „totdeauna cu Domnul” (1 Tes. 4:17) – dar odata, Cristos va da Imparatia restaurata Tatalui (1 Cor. 15:24).
12. Deseori citim despre Evanghelia Imparatiei, dar niciodata despre Evanghelia Bisericii
Conceptia scripturala despre Adunare se vede prin intelegerea distinctiei dintre Adunarea lui Dumnezeu si Familia lui Dumnezeu. Asa cum s-a subliniat mai sus, confuzia dintre Adunare, Familie si Imparatie provine din ideea unei Biserici universale invizibile.
b. Observati urmatoarele contraste dintre Adunare si Familia lui Dumnezeu.
1. Adunarea este o strangere – Familia lui Dumnezeu consta din toti cei mantuiti, si niciodata nu s-a adunat, si nu se poate aduna inainte de invierea celor mantuiti. Vezi Ef. 3:15, unde Familia este in ceruri si pe pamant.
2. Adunarea este locala, dar Familia lui Dumnezeu nu este doar universala, ci se intinde in toate timpurile.
3. Cristos a spus: „spune-l Adunarii ” (Mat. 18:17), dar nu se da nicicand o asemenea porunca Familiei lui Dumnezeu.
5. Adunarea este numita un trup (ca mai sus), dar Familia nu este niciodata numita asa.
6. De Adunare se îngrijeşte Cristos, ca şi Mire şi soţ, dar Familia este sub ingrijirea unui Tata iubitor.
7. Adunarea este o institutie specific nou testamentara – dar Familia lui Dumnezeu a inceput cu primul copil al lui Dumnezeu si va fi definitivata cu ultima persoana mantuita.
8. Adunarea este organizata cu lucratori alesi, dar Familia lui Dumnezeu nu este organizata si nu are lucratori alesi
9. Adunarea trebuie sa exercite disciplina, si uneori sa excluda membrii datorita pacatelor de care nu s-au pocait, dar este ridicol sa te gandesti la a exclude un membru din Familia lui Dumnezeu.
10. In vreme ce Adunarea are o relatie speciala cu Cristos, Capul ei, Familia lui Dumnezeu este compusa din „multi fii” (Evr. 2:10) si are o relatie speciala cu Tatal.
11. In Familia lui Dumnezeu se intra imediat prin nasterea din nou, care este un act suveran al lui Dumnezeu direct asupra individului, dar Adunarea are conditii pentru membralitate .

iii. Originea şi evoluţia conceptului de biserică universală
Ideea de biserică universală, deşi este foarte veche, nu provine de pe paginile Scripturii. Primul care foloseşte termenul de biserică universală sau catolică este Ignaţiu. Întărirea acestui concept a fost cauzată de îmbratisarea de catre Ireneu a doctrinei succesiunii apostolice şi a episcopatului, adică a clasei preoţeşti. Ea a fost promovată şi de Ciprian, care susţinea că episcopii erau „esse” (existenta insasi) a bisericii si nu doar „bene esse” (bunastarea) bisericii. Aceste idei false au dus astfel la conceptul de „catolic,” sau de „biserica vizibila universală.” Ciprian este autorul celebrei expresii „extra ecclesiam nulla salus” (nu exista mantuire in afara bisericii). Deja confuzia între Adunare şi Împărăţie era deplină.

ORIGINEA CONCEPTULUI DE „BISERICA INVIZIBILA, UNIVERSALA”
Deşi nu a folosit termenul de biserică universală invizibilă, Augustin poate fi considerat autorul conceptului. Fiind criticat de donatişti datorită lipsei de sfinţenie a membrilor bisericii catolice, el inventează o diferenţă între biserica vizibilă, infestată de păcat şi biserica văzută doar ca şi comuniune a unui număr predestinat de sfinţi. Acest subterfugiu teologic este preluat mai târziu de Luther când a fost excomunicat de papă din biserica universală vizibilă. În viziunea lor, această excomunicare însemna pierderea mântuirii. El a răspuns că face parte din biserica universală invizibilă, peste care nu papa, ci Cristos Însuşi prezidă, şi de acolo nici un om nu îl poate excomunica. Luther a folosit acest concept şi în disputele cu anabaptiştii care, asemenea donaştilor de demult, acuzau biserica lui de impuritate morală.
Jean Calvin este cel care preia conceptul lui Luther şi defineşte Biserica universală invizibilă ca totalitate a celor aleşi din toate timpurile, şi în care se intră prin naşterea din nou.
În vreme ce catolicii şi ortodocşii confundă Ecclesia cu basileia sau Împărăţia, Reformatorii o confundă cu Familia lui Dumnezeu. Această confuzie nu se datorează vreunui limbaj ambiguu al Scripturii, ci datorită devierilor doctrinare şi a necesităţilor teologice de a apăra aceste devieri.

Concluzie
Ecclesia nu este o mulţime neadunată de pe întreg pământul sau din toate timpurile, ci este întotdeauna strângerea sau adunarea celor chemaţi afară într-un anumit loc pentru a îndeplini sarcinile Împărăţiei. În vreme ce lumea teologică dă mai multe sensuri ecclesiei, Scriptura dă unul singur şi face diferenţa între Adunare ca organizaţie locală, Împărăţie şi Familie.