RESPINGEREA de Raul Enyedi

RESPINGEREA

 

  1. Dificultatea acestei doctrine. Doctrina respingerii, fiind partea negativă a predestinării, este cea mai grea dintre toate decretele lui Dumnezeu, fiindcă are în vedere sfârşitul multor oameni în iazul de foc. La fel ca în cazul alegerii, sunt lucruri care nu ne-au fost descoperite în Scriptură de Dumnezeu, iar în privinţa acestora, trebuie să ne încredem în Dumnezeul nostru Atotînţelept. Însă lucrurile descoperite fiind ale noastre, trebuie ca ceea ce ne-a fost descoperit în Scriptură cu privire la respingere să acceptăm, să credem, chiar dacă acum nu avem toate răspunsurile.
  2. Terminologie. Cuvintele „respingere”, „respins”, tradus în Cornilescu prin „lepădat”, reprezintă traducerea cuvântului grecesc „adokimos” care înseamnă respins (Rom. 1:28; 2 Cor. 13:5, 6, 7; 2 Tim. 3:8; Tit 1:6; Evr. 6:8), izgonit (1 Cor. 9:27); şi a cuvântului evreiesc „maas” care înseamnă acelaşi lucru, a respinge cu dispreţ (Ier. 6:30; Ps. 78:67; Am. 5:21). Respinşii sunt lepădaţi de Dumnezeu cu dispreţ datorită propriei lor nevrednicii (Ier. 6:30; Evr. 6:18)
  3. Definiţie: Respingerea este actul veşnic al lui Dumnezeu prin care El, după înţelepciunea şi dreptatea Sa, a determinat să nu acorde bogăţiile harului Său mântuitor anumitor oameni, lăsându-i în păcat şi pedepsindu-i pentru el, spre gloria Lui.
  4. Dovezi ale respingerii:
    1. Logice, indirecte – reiese din alegere. În actul alegerii se face o selecţie în care unele persoane sunt luate sau însemnate, altele sunt lăsate. Dacă toate persoanele sunt selecţionate, nu putem vorbi despre o alegere dintre ele (2 Tes. 2:3; Ioan 17:6)
    2. Directe, afirmaţii ale Scripturii. Deşi Biblia vorbeşte mult mai mult despre alegere, aceasta fiind o revelaţie a harului lui Dumnezeu, există destule pasaje care tratează doctrina respingerii. Exemple: Prov. 16:4; Mat. 7:23; Rom. 9:10-23; Iuda 1:4; 1 Pet. 2:8; 2 Pet. 2:3, 12, 13
  5. Autorul respingerii este Dumnezeu. Versetele de mai sus arată că El a ales pe unii şi nu i-a ales pe alţii după buna Sa plăcere suverană (Rom. 9:15, 18). Suveranitatea lui Dumnezeu ne arată că El are putere deplină asupra întregii creaţii, chiar şi asupra destinelor fiilor oamenilor (Mat. 20:12-15; Rom. 9:21). El se foloseşte de dreptul Său, iar acest fapt este evident atunci când vedem că unii oameni nu au fost aleşi pentru mântuire, pentru harul special al Lui. Toate pasajele care vorbesc despre respingere arată că Dumnezeu se foloseşte de dreptul Său de a nu alege. El are dreptul de a nu acorda har, fiindcă harul este nemeritat.
  6. Respinşii:
    1. Îngerii: Biblia vorbeşte nu numai despre îngeri sfinţi, ai lui Dumnezeu, ci şi despre îngeri căzuţi, care nu şi-au păstrat starea (2 Pet. 2:4; Iuda 6), îngeri ai diavolului. Dacă unii îngeri sunt aleşi (1 Tim. 5:21), este evident că alţii sunt ne-aleşi. Dumnezeu are stăpânire peste demoni (îngerii căzuţi) – ca exemple, vezi exorcismele făcute de Domnul şi de apostoli.
    2. Satan: Dumnezeu l-a respins pe Satan şi i-a rânduit sfârşitul (Mat. 25:41). Aceasta arată că a fost însemnat pentru iad.

                                                              i.      Nimic nu este în afara controlului lui Dumnezeu, nici chiar Satan. El nu poate face nimic din ce nu îi este permis de Dumnezeu (Iov 1:12, 1 Pet. 5:8; Apoc. 12:13-17), iar Dumnezeu are stăpânire asupra Lui (Mat. 4:10-11;  Apoc. 12:9; 20:1-3, 7-8). El nu poate face decât ceea ce i-a fost permis, sau rânduit

c.      Oamenii: vezi Apoc. 13:8; 20:15; Iuda 6; Mat. 7:23, etc.

  1. Părţile respingerii. Pentru a înţelege corect respingerea, trebuie să înţelegem că aceasta are două părţi, omiterea (numită şi preteriţie în limbaj teologic) şi pre-condamnarea.
    1. Omiterea este decretul lui Dumnezeu de a nu alege pe toţi oamenii pentru mântuire, ci a trece cu vederea pe unii

                                                              i.      Omiterea este partea pozitivă şi pasivă a respingerii, în sensul că Dumnezeu nu a ţinut cont de păcatele oamenilor atunci când nu i-a ales. Faptele lor bune nu l-au determinat să îi aleagă, faptele lor rele nu l-au determinat să îi respingă. Omiterea este pasivă fiindcă în planul lui Dumnezeu, ei au rămas aşa cum au fost găsiţi, Dumnezeu aţintindu-şi privirile asupra aleşilor. Omiterea arată spre suveranitatea lui Dumnezeu, spre buna Sa plăcere

    1. Pre-condamnarea este partea respingerii în care Dumnezeu ia în seamă păcatele respinşilor şi hotărăşte să îi condamne pentru ele. Aceasta este partea negativă şi activă a respingerii. Pre-condamnarea arată dreptatea lui Dumnezeu (Rom. 9:22).
  1. Respingerea şi predestinarea. Înainte de orice, Dumnezeu a decis să creeze, pentru a-Şi manifesta atributele Sale glorioase. După hotărârea creării, Dumnezeu a hotărât permiterea intrării păcatului în lume, prin intermediul lui Satan. Păcatul a afectat o parte din îngeri şi pe toţi oamenii, atât pe cei ne-aleşi cât şi pe cei aleşi. Hotărând permiterea păcatului, Dumnezeu a hotărât şi pedeapsa acestuia, moartea. După aceasta, El a hotărât alegerea unor oameni pentru a-Şi arăta iubirea şi harul, şi lăsarea altora în condiţia păcătoasă. Pentru aleşi El a hotărât ca prin har să rânduiască şi calea de mântuire, care este Cristos. El a hotărât aşadar pedepsirea lui Cristos prin moarte pentru aleşi. În pre-condamnare, Dumnezeu a hotărât pedepsirea ne-aleşilor pentru păcatele lor. Pre-condamnarea arată dreptatea lui Dumnezeu.
  2. Cauza respingerii nu se găseşte în om, ci în Dumnezeu. El nu ne-a revelat în Scriptură de ce a ales pe unii şi i-a respins pe alţii, aceasta face parte din lucrurile ascunse ale lui Dumnezeu. Noi nu putem decât să ne încredem în Cel care face toate lucrurile bine şi înţelept.
    1. Nu ni se descoperă în Scriptură de ce Dumnezeu a ales pe unii şi i-a respins pe alţii, dar ştim că nu a făcut-o pentru vreun merit sau vreo calitate pe care aleşii o aveau iar respinşii nu (Rom. 9:11; 11:5, 6; etc.). Dacă noi am fi făcut o alegere spre mântuire, ar fi fost exact invers, aleşii ar fi fost respinşi, iar respinşii aleşi (1 Cor. 1:26-29; Mat. 21:31).
  3. Atitudinea lui Dumnezeu faţă de cei respinşi.
    1. Este bun şi îndelung răbdător (Mat. 5:45; Fapte 14:16-17; Romani 2:4)
    2. Multora le îngăduie să aibă averi şi o viaţă fericită (Ps. 73:1-20)
    3. Îi lasă în voia lor, să facă ce poftesc (Rom. 1:26, 28; Evr. 12:6, 8);
    4. Dar El este mânios pe cel rău şi urăşte pe păcătos (Rom. 1:18; Ef. 2:1-3; Ps. 5:4, 5; Prov. 6:16-19; Ps. 7:11, lit. „Dumnezeu este mânios pe cel rău în fiecare zi”)
    5. El, în dreptatea Lui, pedepseşte nelegiuirile (Ps. 78:1-40; Hab. 1:13; vezi exemplele Israelului, Canaanului, Egiptului, Babilonului, etc.)
    6. Pe unii îi împietreşte (Ex. 14:4 comp. cu Rom. 9:17; Rom. 11:7-8), dar această împietrire vine atunci când le face bine

                                                              i.      Faraon se împietrea când Dumnezeu ridica pedeapsa urgiei, nu când îl apăsa cu urgie; evreii în timpul Domnului s-au împietrit nu fiindcă Domnul Isus le-a făcut vreun rău, fiindcă El mergea din loc în loc şi făcea bine oamenilor… Omul se împietreşte atunci când Domnul îi arată bunătate (Rom. 2:4-5)

  1. Scopul respingerii, al hotărârii de a nu mântui toţi oamenii este acelaşi cu scopul principal al predestinării, manifestarea gloriei lui Dumnezeu prin arătarea stricteţii, asprimii dreptăţii Lui (Rom. 11:22; 9:21-23). Spre deosebire de alegere, respingerea nu are ca scop secundar binele etern al celor care au parte de ea.
  2. Caracteristicile respingerii:

a.       Este personală. Fiecare persoană creată este fie aleasă, fie respinsă. Biblia vorbeşte de o respingere personală (Rom. 9:11, 13; Iuda 4; Apoc. 13:8; etc.)

b.      Este ireversibilă. Cel respins nu poate fi ales, la fel cum cel ales nu poate deveni respins, iar aceasta fiindcă Dumnezeu nu se schimbă (Mal. 3:6; Rom. 11:1-6)

c.       Este veşnică. Actul respingerii a avut loc în veşnicie, a fost definitivat în veşnicie, şi nici un eveniment care are loc în timp nu îl poate schimba. De asemenea, respingerea priveşte veşnicia celor respinşi (Mat. 25:41; Apoc. 20:10)

  1. Înţelegerea liberală a respingerii. Umaniştii liberali încearcă să elimine tot ce are de a face cu respingerea suverană a lui Dumnezeu, la fel cum fac şi cu alegerea. Ei susţin că oamenii se resping singuri, nedorind să accepte darul lui Dumnezeu. Pentru ei, un Dumnezeu care nu oferă tuturor şanse egale este un Dumnezeu crud, tiran şi capricios, şi, mai mult decât atât, nedrept. Aceste acuzaţii sunt nefondate şi impertinente, după cum arată apostolul Pavel în Romani 9. Dumnezeu nu îi datorează nimănui explicaţii pentru ceea ce face şi are putere deplină asupra creaţiei Sale.
  2. În acest punct al studiului, trebuie să ne oprim pentru a face o analiză concisă a textului din Romani 9:9-23. Citiţi pasajul.
    1. Nu există alte versete mai directe care să vorbească despre respingere decât acestea. Tocmai de aceea liberalii/arminienii caută să le răstălmăcească sau să le ignore. Aceste versete reprezintă totodată şi esenţa studiului nostru de până acum – Dumnezeu este suveran absolut asupra creaţiei; omul este incapabil să se salveze şi nu merită harul lui Dumnezeu. Acestea sunt adevăruri scripturale pe care trebuie să le acceptăm, dacă dorim să înţelegem doctrina biblică a respingerii.
    2. Atitudinea şi acţiunile lui Dumnezeu faţă de cei respinşi care reies din acest pasaj sunt următoarele:

                                                              i.      sunt urâţi de Dumnezeu (13)

                                                            ii.      le arată dreptatea Lui (14, 15) – nimeni nu merită mila şi îndurarea Lui

                                                          iii.      se foloseşte de ei (vs. 17), pentru a-şi arăta puterea (14, 15, 21) şi suveranitatea (12)

                                                          iv.      îi împietreşte (18)

                                                            v.      este stăpân peste ei, ca olarul peste lut (21), pentru a face din ei ceea ce crede El de cuviinţă – vase de ocară

                                                          vi.      În ei, Dumnezeu îşi arată mânia şi puterea (22)

                                                        vii.      i-a suferit cu multă răbdare, chiar dacă îi ura şi era mânios pe ei (22)

                                                      viii.      i-a făcut pentru pieire (sfârşitul lor final a fost determinat înainte ca ei să fi fost creaţi) (22)

    1. Concluzie: deşi acest pasaj este cel mai complex cu privire la respingere, nu este totuşi complet, exhaustiv. Atunci când îl interpretăm, trebuie să luăm în considerare tot ce am învăţat până în acest moment. Aşadar, ştim că Dumnezeu a hotărât înainte de toate să îşi manifeste gloria Sa (prin atributele Sale), de aceea a hotărât crearea a tot ce există, permiterea intrării păcatului în lume, pedepsirea păcatului. El a hotărât crearea unora ca vase de ocară, care la sfârşit vor pieri. Aici se arată suveranitatea Lui (Olarul şi lutul). Lor nu li se acordă binecuvântările speciale ale lui Dumnezeu (harul, îndurarea), pe care nimeni nu le merită, şi la care nu pot avea pretenţie. Din pasaj mai aflăm că Dumnezeu este mânios pe ei, că îi urăşte, că îi suferă cu răbdare cât timp trăiesc pe pământ. Deşi nu ştim ce l-a determinat pe Dumnezeu să arate iubire unor oameni, ştim ce îi determină mânia şi ura Sa dreaptă, anume: păcatul (Ef. 2:1-3; Ps. 5:4, 5; Lev. 20:23; Prov. 6:16-19; Os. 9:15; Zah. 11:8; Mat. 7:23; 25:41). Dumnezeu are dreptul ca suveran să creeze unele fiinţe pentru a le distruge, să se mânie, să urască, să pedepsească fără să ţină cont de vreun motiv, şi fără să dea socoteală la nimeni, dar atunci ar fi un suveran capricios. Dumnezeul nostru nu este un astfel de suveran. El ne-a descoperit motivul pentru care o creaţie a lui va sfârşi în pierzare. El ne-a spus de ce unii sunt urâţi de El – datorită păcatului. Acest lucru trebuie luat în considerare pentru a avea un tablou complet şi corect al doctrinei respingerii. În concluzie, pasajul din Romani 9:10-23 ne învaţă următoarele lucruri: Dumnezeul suveran, drept şi plin de îndurare a făcut o alegere între oameni. El a hotărât destinele tuturor oamenilor înainte ca ei să se nască. Unii vor sluji ca mărturie a îndurării Lui nemăsurate (în ei harul Său va fi glorificat pentru toată eternitatea (Ef. 2:7)), iar alţii vor fi mărturia dreptăţii Sale inflexibile, a urii şi mâniei Lui pentru păcat.

Anunțuri

Tag-uri:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: