Bunătatea lui Dumnezeu Marcu 10:18 de raul Enyedi

 

Bunătatea lui Dumnezeu

Marcu 10:18

Doar Dumnezeu este bun în mod perfect şi în esenţa Sa. Nici unul dintre noi nu este bun prin natura noastră. Ce am putea face noi, atunci, pentru a fi plăcuţi lui Dumnezeu? Omul este în stare să transforme chiar şi credinţa, care este un dar al lui Dumnezeu, într-un merit personal.

  1. Ce este bunătatea? Este dăruirea Sa, caritatea şi dărnicia Sa în toate lucrurile.
  2. Natura bunătăţii Sale.
    1. Dumnezeu este bun prin esenţa Sa. Bunătatea nu este doar o calitate a Sa, ci este propria Sa natură. Bunătatea Sa este infinită, veşnică şi abundentă.
    2. Orice bunătate a creaţiei derivă din bunătatea lui Dumnezeu
    3. Bunătatea lui Dumnezeu este împărtăşită. Chiar natura bunătăţii cere ca aceasta să fie distribuită, împărtăşită.
    4. Dumnezeu este bun prin natură, nu doar prin voinţă.
    5. Bunătatea lui Dumnezeu este independentă. El alege când să o arate, cum şi în ce măsură.
    6. Arătarea bunătăţii Sale a fost motivaţia lucrărilor de creaţie şi providenţă
  1. Dumnezeu este bun
    1. Bunătatea Sa nu este afectată pentru că a permis păcatul în lume.
    2. Bunătatea Sa nu este afectată pentru că este discriminatorie. Dumnezeu a ales să manifeste mai multă bunătate faţă de o creatură decât faţă de alta.
    3. Pedepsirea celor răi nu îi afectează bunătatea. Pedeapsa se datorează călcării Legii, care este sfântă, dreaptă şi bună (Rom. 7:12). A da şi a aplica legi face parte din bunătatea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ar fi bun dacă nu ar pedepsi păcatul.
    4. Încercările prin care trec copiii lui Dumnezeu nu înseamnă că El nu este bun cu ei. Toate lucrurile lucrează spre bine.
  1. Manifestarea bunătăţii lui Dumnezeu
    1. În creaţie. De şapte ori este descrisă creaţia ca bună în Gen. 1. Corpul nostru, care este o locuinţă potrivită pentru suflet, facilităţile puse în creaţie la dispoziţia omului, legile lui Dumnezeu, toate arată bunătatea Sa.
    2. În răscumpărare. Evanghelia, vestea bună, este o oglindă a bunătăţii Sale. Mai mare este bunătatea arătată în răscumpărare decât cea arătată în creaţie. În răscumpărare, preţul a fost Fiul Său.
    3. În providenţă. În grija pe care o poartă creaţiei. Deuteronom, 22:6-7, Matei 6:28-29. În păstrarea societăţii umane. În oferirea Scripturii ca ghid moral. În răspunsurile la rugăciuni
  1. Ce învăţăm?
    1. Este un mare păcat să abuzăm de bunătatea lui Dumnezeu sau să o dispreţuim. Fiecare păcat loveşte în bunătatea lui Dumnezeu, căci păcătosul spune că ceea ce i-a spus Dumnezeu nu este spre cel mai bun interes al său. Rom. 2:4-5
    2. Cum dispreţuiesc oamenii bunătatea lui Dumnezeu?

                                                              i.      Uitând de binecuvântările Lui. În loc să ne crească mulţumirea faţă de Dumnezeu, dispreţuim sau uităm de bunătăţile Sale.

                                                            ii.      Murmurând în vremuri de încercări.

                                                          iii.      Prin necredinţă şi nepocăinţă. Trimiterea Fiului a fost cel mai mare act de bunătate. Ce au făcut oamenii cu El?

                                                          iv.      Prin servirea lui Dumnezeu doar pentru propriul interes.

                                                            v.      Prin perseverenţa în păcat.

                                                          vi.      Prin atribuirea rezultatelor unor cauze separate de Dumnezeu (înţelepciunea sau puterea noastră)

    1. Bunătatea lui Dumnezeu este baza religiei şi închinării autentice. Iov 2:9-10
    2. Bunătatea lui Dumnezeu ne face să Îl iubim şi să Îl dorim.
    3. Bunătatea lui Dumnezeu este motivul încrederii noastre în El. Dumnezeu ne arată bunătatea Sa. Ne-a promis-o pe viitor.
  1. Mângâiere: Dumnezeu nu oboseşte să ne facă bine. El ascultă cu plăcere fiecare rugăciune a noastră. Ne-a dat un Mediator, pentru a avea oricând acces la El.
  1. Îndemn:
    1. Să Îl dorim cu ardoare pe Dumnezeu. Omul doreşte ceea ce este bun pentru El. De aceea Satan deghizează păcatul în ceva ce pare bun. Să dorim izvorul bunătăţii.
    2. Să medităm la acest atribut. Ps. 33:5. Atunci ne vom închina altfel înaintea Sa, vom fi smeriţi; vom fi mai credincioşi Domnului. Vom avea răbdare în încercări; nu vom fi invidioşi; vom fi mulţumiţi şi mulţumitori.
    3. Să imităm acest atribut al lui Dumnezeu. Matei 5:44-45. Să fim sensibili la nevoile aproapelui. Să arătăm bunătate şi duşmanilor noştri.

Tag-uri:

Lasă un comentariu