Voinţa omului-Raul Enyedi

Voinţa omului

1. Fundamente de început:
a. Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, autoritatea supremă (2 Tim. 3:16, 17)
b. Biblia ni-l prezintă pe Dumnezeu ca suveran peste întreaga Sa creaţie (Ps. 115:3; Dan. 4:35). De asemenea, Dumnezeu este sfânt şi drept în tot ceea ce face (Ps. 145:17; Deut. 32:4)
c. Biblia îl prezintă pe om ca fiind despărţit de Dumnezeu, şi incapabil să se salveze din starea în care se află (Ef. 2:1; 1 Cor. 2:14). Toate facultăţile sufletului său au fost atinse de păcat (Gen. 6:5; Ier. 17:9; Rom. 2:4, 5)
2. Ce înseamnă voinţă liberă?
a. Voinţa este capacitatea sufletului de a alege dintre mai multe opţiuni, urmărind un anumit scop. Liber înseamnă neconstrâns, independent
i. Exemplu: fiecare este aici pentru că aşa a vrut. Scopul urmărit poate fi acela de a ne întruni pentru a ne închina Domnului. Aţi avut de ales între mai multe variante (să veniţi aici, să mergeţi în altă parte sau să rămâneţi acasă).
b. Voinţa este liberă să acţioneze conform preferinţelor şi tendinţelor naturii omului. Nu este mai liberă decât inima sau gândirea noastră. Voinţa nu este stat în stat, nu funcţionează independent de celelalte facultăţi, ci cu materialul furnizat de ele.
i. Exemplu: de ce nu aţi luat decizia să vă teleportaţi aici? Pentru că intelectul nu v-a furnizat această opţiune, nu era trecută în meniu. Voinţa nu alege niciodată ceea ce este un nonsens pentru intelect sau ceea ce inima urăşte.
c. Faptul că voinţa este „legată” (deci nu independentă) de celelalte facultăţi ale sufletului se vede mai bine dacă ne punem întrebarea: Poate voinţa să nu voiască? Poate ea să refuze să ia o decizie atunci când intelectul şi/sau inima îi transmit mesajul?
i. Exemplu: Mă aflu într-un magazin şi trebuie să iau o pâine. Vânzătorul îmi spune: Avem pâine albă, semi, neagră sau multicereale. De care doriţi?
1. intelectul îmi spune care este mai ieftină
2. inima îmi spune care îmi place mai mult
3. voinţa… voinţa nimic. E plecată în concediu. Vânzătorul aşteaptă răspunsul, dar eu nu pot să i-l dau pentru că voinţa nu ia decizia. Un astfel de caz este imposibil, dar, dacă voinţa ar fi independentă de restul sufletului, ar putea pleca oricând în concediu.
Voinţa voieşte întotdeauna, ceea ce înseamnă că se găseşte într-o relaţie de dependenţă faţă de celelalte facultăţi ale sufletului. Dacă este dependentă, înseamnă că nu este liberă faţă de ele.
ii. Unele decizii le luăm „cu capul”, cele mai multe „cu inima”, dar toate se înscriu în preferinţele şi dorinţele naturii noastre, care reprezintă înclinaţia noastră dominantă. Toate facultăţile sufletului poartă amprenta acestei înclinaţii. După căderea lui Adam, toţi oamenii poartă în suflet o natură vrăjmaşă, ostilă lui Dumnezeu şi binelui.
d. Voinţa omului este restrânsă şi din exterior, pentru că societatea, condiţia socială, evenimente importante, etc., etc. reprezintă factori importanţi în deciziile pe care omul le ia.
3. Libertatea omului (şi, deci, a voinţei) nu înseamnă o libertate absolută. Omul este limitat, dependent. Omul este liber doar în sensul că nu este constrâns din exterior în deciziile pe care le ia.
a. Omul este sclav însă al naturii păcătoase (Rom. 6:6-7)
b. Omul nou nu este neutru, ci este serv al lui Dumnezeu (Rom. 6:17-18)

4. Omul nou are o natură nouă, deci o înclinaţie dominantă nouă. Cel mai înalt scop al lui este ascultarea de voia lui Dumnezeu. Intelectul lui caută să discearnă voia lui Dumnezeu, inima lui Îl iubeşte pe Dumnezeu, conştiinţa îi este sensibilă la bine şi rău, şi prin urmare, meniul din care voinţa alege opţiunea pe care o urmează este complet schimbat.
a. Libertatea adevărată înseamnă libertate de a face binele
i. Dumnezeu este cea mai liberă fiinţă din univers. El face numai binele.
ii. Voinţa omului înnoit acum spune „vreau să fac binele”
iii. În viitor, când vom fi schimbaţi şi glorificaţi, vom atinge punctul culminant al libertăţii. Şi acolo nimeni nu va mai face răul, păcatul.
5. Atunci când Dumnezeu mântuieşte un om, el operează naşterea din nou într-o aşa manieră că îl schimbă din străfunduri, din subconştient. Îi schimbă natura, înclinaţia dominantă, şi abia atunci omul îl vrea pe Dumnezeu.
a. Până nu intervine Dumnezeu, omul nu îl va vrea niciodată pe El.

Concluzie: omul este liber doar în sensul că nu este constrâns de ceva din exteriorul lui. Însă el este limitat din toate părţile, aşa încât se vede clar că libertatea absolută este un mit, nu o realitate. Dumnezeu ne-a creat în felul acesta şi a făcut-o bine. În mântuire El este glorificat, căci nu noi am luat iniţiativa, ci El.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: